Timp de calitate cu cei mici

O poveste de seară, varianta originală a fabulei de La Fontaine: Broasca și vaca. Vă mai aduceți aminte când ați citit-o ultima oară?

Broasca mică și zevzeacă

A zărit păscând o vacă.

Și uimită de mirare

Că o vede-așa de mare,

S’a’ntrebat cum a făcut

Cogeamitea de-a crescut.

„Știu eu bine, zice, las’că…

Parcă vaca nu-i tot broască?

M’am gândit și am aflat:

S’a silit și s’a umflat !

Eu mă jur pe cinstea mea

Să mă fac taman cât ea.

O ajung, ba o și’ntrec !

De n’o fi cum vreau, mă’nnec.”

Așezată’n patru labe,

Între tinere și babe,

A’ntrebat dacă’mprejur

Este loc și mai destul,

De nu-i cerul prea aproape

Cum sticlește dintre ape,

Să nu’l ia, doamne ferește,

În spinare când o crește.

Broaștele s’au adunat –

Stau turcește, ca la sfat ;

Unele c’un ghem în poală

Împletesc ciorapi de școală

Pentru dracii de brotaci,

Buni băieți, dar cam săraci,

Și un dar de primăvară

Pentru broasca profesoară.

Altele, din cârd, mai mari,

Și-au fost pus și ochelari.

Ședeau rânduri, ca la teatru,

Vreo trei sute sau vreo patru,

Roată, strânse’n depărtare,

Broaște mici cu broasca mare,

Cu mânuși până la coate.

Numai trântorii broscoi

Ațipeau culcați pe spate’n

Leagăne de mâluri moi.

Broasca iar se lăuda :

– În curând mă veți vedea

Lată’n piept cât o saltea !

În pășunea verde, grasă,

Voi fi eu cea mai frumoasă !

Nu mai vreau din smârc să cant,

Și-mi fac case pe pământ.

Dar mă leg să nu mă las :

Le clădesc cu turn și ceas.

Și pe toate-o să vă’mbuib :

O să vă trimit la cuib

Fel de fel de bunătăți,

Să vă lingeți pe mustăți.

Brânză proaspătă de vaci,

Cu smântână și colaci.

Dimineața pe la șapte,

Vă trimit cafea cu lapte.

Că, de lapte, nu-s ca vaca

Să-l iei numai cu bărdaca.

Nu știu de m’oi mulțumi

Cu zece vedre pe zi.

Sunteți gata? Eu sunt gata !

E’n picioare toată ceata.

Din rărunchi și subsuori

S’a umflat de zece ori.

– Am ajuns-o ?… Da… surată ?

– Nu… Mai umflă-te odată !

– E destul ? iar a’ntrebat,

După ce s’a mai umflat.

– Dragă, vai de maica mea,

Nu mai te’ncăpățâna,

Zice sora ceealaltă.

Stai frumos și las-o baltă.

– Nici măcar nu se cunoaște !

A mai spus un pâlc de broaște,

Gospodine cu simțire.

– Ba mai fac o opintire !

Și când iar s’a opintit,

Broasca șubredă și mică

S’a umflat și a pleznit,

Și s’a spart ca o bășică.

Nu putea, copiii mei,

Să rămâie ’n pielea ei?